Inapoi

Targu Jiu si operele lui Brancusi

Vizualizari: 672
Voteaza articolul
Targu Jiu si operele lui Brancusi Postat 29.11.2016
 Aflat la doar 300km de Bucuresti, orasul Targu Jiu, impreuna cu operele maestrului Constantin Brancusi, reprezinta o placuta evadare de final de saptamana.Am plecat din Bucuresti sambata dimineata la prima ora, dupa o documentare serioasa plecand de la intrebarea „Si ce altceva ar mai fi de vazut in zona?”. Ei bine, judetul Gorj sta foarte bine la acest capitol, relieful variat si mai ales partea muntoasa ascunzand numeroase pesteri, chei, defilee, lacuri… o adevarata placere pentru pasionatii de natura. Despre cateva dintre aceste minuni, sculptate nu de Brancusi, ci de natura, va voi povesti intr-un alt episod al serialului „Romania e frumoasa”, promovat cu o perseveranta laudabila de prietenul Razvan. Drumul catre Targu Jiu este placut si usor de parcurs, calitate soselei fiind foarte buna, trecand prin Pitesti, Ramnicu Valcea si Horezu. Pentru amatorii de arta si in general cultura populara, Horezu este un adevarat paradis: dincolo de cunoscuta ceramica a locului pot fi descoperite si alte opere de artizanat popular, manifestari culturale, traditii locale. Ajuns in Targu Jiu, nu iti ia mult pana sa te orientezi in oras catre „Coloana fara sfarsit”, primul obiectiv de pe lista mea. Un panou informativ plasat in zona iti spune povestea: ansamblul monumental este singurul de for public din opera lui Brancusi si este dispus pe o axa ce traverseaza orasul de la est la vest, de-a lungul Caii Eroilor. Operele omagiaza la nivel simbolic eroii cazuti in Primul Razboi Mondial. Prin oras iti atrag privirile si cateva dintre operele altor sculptori romani moderni, realizate cu ocazia festivalului „Brancusiana”. O sursa foarte buna pentru documentare pe domeniu este aici, motiv pentru care nu voi insista pe detalii. Calea Eroilor, bulevardul (pe alocuri exclusiv pietonal) care traverseaza orasul si leaga operele lui Brancusi arata insa mult mai putin inaltator decat „Coloana fara sfarsit”. Precis orasul si principalele sale obiective ar putea fi ingrijite mai bine – dar despre ce loc din Romania nu poti spune asta? Si nu o spun cu resemnare, ci cu o deplina nemultumire fara de modul in care avem grija si ne promovam (extrem de) putinele lucruri la care suntem (am fost) mai buni decat altii. artea cea mai buna a Caii Eroilor este ca dureaza putin sa o parcurgi… Parcul Municipal, aflat la capatul sau, gazduieste celelalte doua (trei!) opere ale ansamblului: Poarta Sarutului, Aleea Scaunelor si Masa Tacerii. Nici criticii artei brancusiene nu se pun 100% de acord in legatura cu simbolistica operelor sale, asa ca cine suntem noi sa judecam „ce a vrut sa spuna autorul”? Sculpturile in piatra degaja frumusete in forma pura, indiferent de conotatiile pe care unii sau altii le atribuie.  Sursa: https://razvanpascu.ro/2011/12/05/romania-e-frumoasa-29-targu-jiu-si-operele-lui-brancusi/ . 
World Map

30 member agencies of Group TKI