Inapoi

Biserica Neagra

Vizualizari: 832
Voteaza articolul
Biserica Neagra Postat 20.12.2016
 Biserica Neagră (în germană Die Schwarze Kirche, în maghiară Fekete Templom) este biserica evanghelică aflată în centrul municipiului Brașov. Edificiul a fost construit în jurul anului 1380 (probabil începând cu 1377) în stil gotic. Biserica, inițial catolică, a fost cunoscută mai întâi sub numele de Biserica Sfânta Maria (Marienkirche). Clădirea a fost parțial distrusă după marele incendiu din 1689, când a primit numele actual. Biserica Neagră este unul dintre cele mai reprezentative monumente de arhitectură gotică din România datând din secolele XIV-XV. Construcția bisericii a început serios în anul 1384 și a fost finalizată în anul 1477. O inscripție descoperită în zidul bisericii îl atestă ca prim ctitor pe Thomas despre care aflăm că a murit în anul 1410. Grav avariată după incendiu, Biserica Neagră a fost refăcută cu ajutorul unor meșteri veniți din orașul hanseatic Danzig, pentru că meșterii locali nu mai știau să închidă bolți de dimensiuni atât de mari. Noile bolți, însă, sunt în stil baroc, nu gotic. Planul utilizat de către arhitecți a fost acela de bazilică cu trei nave, egale ca înălțime, înscriindu-se în tipul de biserici–hală preferate în secolele XV-XVI în spațiul german, de unde proveneau de altfel unii dintre arhitecți și meșteri. Biserica Neagră este cel mai mare edificiu de cult în stil gotic din sud-estul Europei, măsurând 89 de metri lungime și 38 de metri lățime. În această biserică încap circa 5.000 de persoane. Biserica Neagră este celebră nu doar prin dimensiunile sale ci și prin alte lucruri: astfel, în clopotniță se află cel mai mare clopot din spațiul românesc, un clopot din bronz care cântărește 6 tone.[1][2] Corul susținut de contraforți exteriori decorați cu edicole care adăpostesc statui de sfinți constituie unul din puținele exemple de acest tip din Transilvania. Colecția de covoare orientale a Bisericii Negre este cea mai bogată de acest tip din România. Orga principală a bisericii a fost construită de Carl August Buchholz din Berlin în perioada 1836-1839 și este cea mai mare din cele 140 de orgi construite de maeștrii familiei Buchholz. Orga are 4 manuale cu câte 56 de taste și un pedalier cu 27 de taste și dispune de 63 de registre sonore. A fost inaugurată la 17 aprilie 1839, organist fiind chiar Buchholz care a prezentat improvizații și cantate ale compozitorilor Friedrich Schneider și Johann Lucas Hedwig. Orga a fost restaurată în perioada 1997 - 2001. Atunci toate cele 3993 de tuburi (cel mai mare având o înălțime de circa 13 metri) au fost demontate și restaurate. Orga se încadrează în categoria orgilor baroce și a supraviețuit perioada de la construcție pînă în prezent aproape neschimbată. A doua orgă a fost construită de Carl Hesse și dispune de un manual și pedalier și 8 registre. A fost restaurată in 1997. Începând din anul 1953 au loc recitaluri de orgă, tradiție începută de organistul Victor Bickerich și continuată de Hans Eckart Schlandt. Sursa: http://carta.ro/obiective-turistice-romania/
World Map

30 member agencies of Group TKI