Manastirea Curtea de Arges

 Curtea de Arges, una dintre cele mai vechi asezari din Romania, se afla intr-o zona renumita inca din secolul al XIII-lea datorita cetatii Poenari, a Curtii Basarabilor si a bisericii "Sfantul Nicolae Domnesc". Chiar daca nu consemneaza data exacta a aparitiei primelor centre locuite din acest stravechi tinut voievodal, documentele, inscriptiile si sapaturile arheologice atesta ca aceste centre s-au dezvoltat suficient de repede pentru ca, pe la jumatatea veacului al XIV-lea, aici sa existe atat o curte domneasca, dar si o insemnata organizare bisericeasca. Astfel asociate, puterea statala si cea religioasa impodobesc valea Argesului cu fapte de arme si locasuri de inchinare, care-i pastreaza intacta functia ei spirituala, chiar si atunci cand capitala se muta la Targoviste. Dintre monumentele ctitorite aici, cea mai valoroasa constructie de arta si arhitectura bisericeasca este biserica inaltata de Neagoe Basarab (1512-1521). Inceputa in 1514 din dorinta lui Neagoe Basarab de a crea un monument fara seaman de frumos, lucrarile s-au incheiat trei ani mai tarziu - la 7 ianuarie 1517, ctitorul vorbea despre "manastirea domniei mele de la Arges" si ii harazea "vama ce este la Ocna Mica de la Targoviste". Ascultand nu numai legenda, ci si unele stiri istorice, se pare ca din lipsa de bani, dar mai ales din lipsa de zile, zugravirea bisericii n-a putut fi ispravita inainte de moartea lui Neagoe Basarab. Radu de la Afumati (1522-1629), ginerele voievodului, a consfintit continuarea decorarii asezamantului, o data urcat pe scaunul domnesc, prin pisania din 10 septembrie 1526, care mentioneaza si numele lui Dobromir zugravul. Dupa toate izvoadele, Neagoe Basarab a cladit biserica sa pe fundatiile unui locas mai vechi, care nu fusese altul decat sediul primei Mitropolii a Tarii Romanesti, pe care Neagoe l-a gasit in ruine si l-a refacut din temelii, fapt consemnat si de Gavriil Protul, unul dintre cronicarii lui Neagoe Basarab. In aceasta forma, biserica Manastirii Curtea de Arges (cunoscuta din 1793 sub denumirea de "Biserica Episcopala", cand a devenit resedinta Episcopiei Argesului), ramane, pentru arhitectura veacului al XVI-lea, daca nu monumentul cel mai de seama, una dintre cele mai reprezentative constructii ale sale. Asa o pomenesc documentele epocii si o amintesc toti calatorii straini care au vizitat-o. Unii dintre ei, ca Paul de Alep, in 1654, considera vechea asezare a lui Neagoe drept "una din minunile lumii". Aceleasi cuvinte de lauda le au, in 1794, si englezul Robert Ainslie si - mai tarziu - pictorii Bouquet si Lancelot, ale caror insemnari de calatorie si stampe au facut sa circule si in afara granitelor tarii faima manastirii lui Neagoe Basarab. Dupa unele refaceri partiale si intregiri in timp ale ansamblului sau, deteriorata si de un puternic incendiu, Biserica Episcopala Curtea de Arges a fost refacuta - asa cum se vede astazi - de arhitectul francez Andre Lecomte du Nouy si de arhitectul roman Nicolae Gabrielescu, inspectorul lucrarilor de restaurare, in a doua jumatate a secolului trecut. A fost terminata in anul 1885 si sfintita la 12 octombrie 1886. Asa cum se infatiseaza in prezent, biserica este alcatuita dintr-un pronaos, contopit organic cu constructia propriu-zisa, ai carui stalpi interiori sustin o turla pe mijloc cu doua turnulete laterale care incununeaza fatada de vest a bisericii. Acestea din urma se remarca prin podoaba lor exterioara, rasucita ca o mare impletitura din fibre groase de zidarie. Restul bisericii si altarul - cu abside care ii completeaza forma de cruce - sustin de asemenea o turla inalta, a carei imbinare cu ansamblul se face prin bolti, dand un tot arhitectonic de o zveltete inegalabila. In fata intrarii se afla un aghismatar deschis, sprijinit de patru coloane, lucrat din marmura de felurite tonuri si desene. Ca si intreaga biserica, si acestea reprezinta o admirabila opera de arta. Vazut dinspre apus, aghiasmatarul cu invelitoarea de plumb si crucea aurita se proiecteaza pe cele 12 trepte care urca spre intrarea in sfantul locas si pe rama care o imbraca, asemenea unui portal aplicat. La restaurare, motivele utilizate si modul de cizelare au urmarit sa redea, cat mai apropiat de original, vechea decoratie a constructiei lui Neagoe Basarab, decoratie in care elementele din afara fusesera armonizate de arta mesterilor locali, intr-un stil propriu. Iar cat priveste aceasta arta, chiar daca au lucrat alaturi de mesteri straini, este clar ca localnicii au izbutit nu numai sa egaleze, ci adesea sa-si impuna propria personalitate, realizand armonii decorative dintre cele mai originale. In ansamblu, biserica este asezata pe o puternica temelie - un vast pavaj orizontal din blocuri de piatra, mai larg decat suprafata de baza a bisericii, marginile lui terminandu-se cu un fel de imprejmuire din floroni (crini) sculptati din piatra. Peretii exteriori sunt impartiti in doua zone suprapuse, demarcate printr-un brau impletit in suvite, care inconjoara biserica. In partea de jos se afla o suita de panouri dreptunghiulare, in care sunt fixate ferestrele. Acestea sunt inramate in chenare cu ornamentatii variate care, ca si cele ale portalului de la intrare, amintesc modelele geometrice de la Manastirea Dealu. Tot in registrul de sus se afla o suita de panouri semicirculare in partea superioara, in centrul carora sunt fixate placi decorative si discuri in rozeta, iar la intretaierea arcurilor, ca niste paftale domnesti, se afla alte discuri mai mici, deopotriva de fin realizate. Pe ele sunt reprezentati porumbei care parca stau gata de zbor. Fiecare poarta in cioc un clopotel care, la adierea vantului, sunau lin. Deasupra, depasind bordurile scurte ale acoperisului, asezate pe mai multe randuri paralele de cizeluri, constructia bisericii creste intr-o suita de volume si suprafete, pe care se inalta cele patru turle. Bogat ornamentate, ele aduna in jurul ferestrelor, asemenea unor dantele in relief, aceleasi modele prin care (ca, de altfel si in restul decoratiei acestui monument) se remarca, armonizate specific de mesterii locali, o seama de elemente de arta araba si georgiana. Acoperisul turlelor, bogat impodobit, pare iesit din mana unor aurari, iar lanturile care sustin crucile sunt aidoma unor mari bijuterii lucind in soare. Pictura interioara a fost executata in ulei de pictorii francezi F. Nicolle, Ch. Renouard si de romanul N. Constantinescu din Curtea de Arges. Pe langa panourile votive, mormintele ctitorilor si tampla facuta din marmura, bronz aurit si onix, pe langa icoanele ei lucrate in mozaic, atrage atentia in interior, ca o exceptionala realizare sculpturala, grupul celor douasprezece coloane, original ornamentate floral, reprezentandu-i pe cei doisprezece Sfinti Apostoli. Vechea tampla din secolul al XVII-lea, de o reala originalitate ornamentala si iconografica, adapostita temporar in biserica de sat din Valea Danului, se afla acum in Colectia de obiecte de arta bisericeasca din Manastirea Curtea de Arges. Aceasta catapeteasma, impreuna cu cateva icoane, dateaza, dupa stil, din timpul domnitorului Serban Cantacuzino (1678-1688), care, in 1682, asa cum atesta una din pisaniile de pe peretele vestic al bisericii, a reparat sfantul locas. De asemenea, in imediata vecinatate a manastirii se afla izvorul pe care localnicii il numesc "Fantana lui Manole". Aceasta denumire poarta peste timpuri povestea mesterului, care, neputand cobori de pe biserica dupa ispravirea ei, pentru ca domnitorul-ctitor a poruncit sa i se ia scarile si sa fie lasat sa moara pe acoperis, ca sa nu mai poata construi ceva mai frumos, si-ar fi facut aripi din sindrila si, ca un alt Icar, a sarit din inaltimea bisericii, la temelia caruia se spune ca-si zidise propria sotie. Pentru ca aripile improvizate au cedat, mesterul Manole s-a prabusit in acest loc, sufletul sau preschimbandu-se in izvor. In apropierea bisericii se vede, spre apus, fosta bolnita a manastirii, cladire despre care un document existent scrie ca "se gasea alaturi de biserica lui Neagoe Basarab inca din 1524". Sursa:http://www.travelworld.ro/atractii-romania/manastiri/manastirea-curtea-de-arges.html