Manstirea Putna

 Mănăstirea Putna este ultimul dintre marile lăcașe de cult vizitate cu ocazia frumosului nostru sejur din vara trecută pe meleagurile bucovinene. Am amânat două zile vizita la acest obiectiv datorită distanței de aproximativ 75 de kilometri până acolo, noi fiind cazați în localitatea Voroneț (la Vila Doina, vezi impresii). După ce am reușit să vedem celelalte frumuseți din zonă - apropiindu-ne totodată de finalul mini-vacanței – iată că într-o plăcută după-amiază de august am pornit spre Putna. Nu de alta, dar am fi avut cu siguranță ce regreta dacă plecam din Bucovina fără să ajungem și la Putna! Drumul până la Mănăstirea Putna a fost unul lejer, iar noi am parcurs distanța până acolo în aproximativ o oră și jumătate, mare parte a traseului deplasându-ne pe DN 2E. Am ieșit din Gura Humorului și am trecut apoi prin localitați precum Păltinoasa, Cacica, Solca, Marginea, Vicovu de Jos ori Bivolăria, ajungând astfel la intrarea în localitatea Putna. Chiar dacă are o singură bandă pe sens drumul nu a fost foarte aglomerat, iar în localitatea Marginea am făcut o pauză de aproximativ 20 de minute pentru a admira produsele de lut meșterite de pricepuții olari de aici, expuse în câteva zone pe marginea drumului principal. Auzisem și citisem câteva informații despre ceramica de Marginea, însă a fost ceva cu adevărat special să putem admira ”la fața locului” creațiile talentaților meșteri populari din această margine a țării. Bineînțeles că am și cumpărat câteva produse de lut, atrași atât de frumusețea lor, cât și de prețurile mici ale acestora. Ajunși în localitatea Putna, am urmat drumul principal, ghidându-ne după indicatoarele spre mănăstire. De fapt, în această zonă am vizitat două obiective deosebite – Mănăstirea Putna și Chilia lui Daniil Sihastrul. Pentru mănăstire am urmat drumul principal, iar pentru chilia lui Daniil Sihastrul am observat un indicator către stânga ce anunța distanța de un kilometru până acolo. La Mănăstirea Putna, mândra ctitorie a lui Ștefan cel Mare, am ajuns după ce am mai parcurs două-trei minute de la indicatorul spre chilia sihastrului. Am intrat cu mașina pe domeniul mănăstiresc de la Putna și am găsit în partea stângă a aleii de acces o parcare generoasă, unde am beneficiat și de un loc cu puțină umbră. Așadar, am coborât rapid din mașină și pas întins spre intrarea în curtea interioară a lăcașului de cult! Mănăstirea Putna este înconjurată de ziduri înalte, amintind parcă de perioadele din trecut în care fortificațiile trebuiau să facă față asaltului cotropitorilor. Câteva schele așezate pe lângă zidul mănăstirii ne-au arătat faptul că aici au avut loc în ultima perioadă diverse lucrări de restaurare a obiectivului. Am intrat în curtea mănăstirii trecând pe sub arcul boltit al unui turn ce-i poartă numele marelui nostru poet național - Turnul Eminescu. Deasupra intrării am putut admira stema Moldovei realizată în piatră și dedesubtul ei icoana ce prezintă Adormirea Maicii Domnului. Acest turn a fost numit după marele poet pentru a aminti tuturor meritul lui Eminescu în organizarea Marii Serbări de la Putna, desfășurată în perioada 14-16 august 1871. Atunci poetul a înnoptat la etajul acestui turn. Mihai Eminescu a organizat această manifestare alături de alte personalități precum Ioan Slavici, Ciprian Porumbescu, A. D. Xenopol sau Mihail Kogălniceanu pentru a celebra împlinirea a 400 de ani de la sfințirea bisericii Mănăstirii Putna. Cu acest prilej, studenții români au depus la mormântul voievodului Ștefan cel Mare o urnă ce conținea pământ din toate provinciile românești. De altfel, pe o alee din partea dreaptă a curții interioare l-am întâlnit chiar pe Mihai Eminescu, sub forma unui bust realizat de sculptorul Oscar Han, așezat aici de membrii Cercului Studențesc Arboroasa din Cernăuți în anul 1926. Pe soclul bustului sunt inscripționate câteva dintre cele mai cunoscute versuri ale poetului, din care reiese dragostea nemărginită a acestuia pentru plaiurile românești: ”Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie, (...) / La trecutu-ți mare, mare viitor! ”. În spatele bustului, pe zidul ce înconjoară lăcașul de cult, am observat două plăci comemorative ce fac referire la Marele Congres de la Putna din 1871, pe una dintre acestea fiind gravate chipurile lui Eminescu și Slavici. Curtea mănăstirii este frumoasă, amenajată astfel încât te îmbie la relaxare sufletească și visare. Ne-am plimbat pe aleile pietruite, printre tufele de arbuști, trandafiri și alte flori viu colorate realizând un ocol complet al bisericii mari a mănăstirii, amplasată central. Masivele ziduri ce înconjoară domeniul mănăstiresc de la Putna susțin diverse construcții precum turnul clopotniță (ridicat în anul 1882, amplasat în dreapta intrării), Casa Domnească, chiliile sau alte anexe bisericești. Din lăcașul de cult zidit aici pe vremea lui Ștefan cel Mare a supraviețuit până în zilele noastre numai Turnul Tezaurului. Această fortificație avea rolul de a proteja odoarele de preț ale lăcașului de cult în fața cotropitorilor. Astăzi turnul adăpostește o parte din colecția de cărți vechi ale mănăstirii. Lângă intrarea în biserica lăcașului de cult am găsit expuse trei clopote de mari dimensiuni, clopotul amplasat central fiind cel mai mare. Acest clopot amplasat central avea atașat și un micuț panou informativ. Am aflat că acest clopot, cunoscut sub denumirea de Buga, a fost realizat în anul 1484 la porunca lui Ștefan cel Mare iar în anul 1760 s-a stricat. Piesa a fost reparată dar s-a stricat a doua oară în anul 1793; deși au mai existat tentative pentru repararea clopotului, acest lucru nu s-a mai realizat. Clopotul, la fel ca multe dintre realizările lui Ștefan cel Mare, este învăluit de o aură legendară: se spune că în noaptea de 12-13 octombrie 1777 el a sunat singur, anunțând astfel moartea lui Grigore al III-lea Ghica. Aceasta fusese asasinat de turci întrucât protestase față de răpirea Bucovinei de către austrieci. Biserica mănăstirii Putna are hramul ”Adormirea Maicii Domnului”; lăcașul de cult păstrează un aer semeț, impunător, chiar dacă a suferit numeroase stricăciuni de-a lungul timpului. În ciuda vremurilor tulburi din trecut, biserica a fost mereu reparată, reușind practic să renască de multe ori la propriu din propria cenușă, aici fiind de altfel cea mai veche așezare mănăstirească din Bucovina care a funcționat neîntrerupt. Conform unui pliant informativ (realizat sub forma unui scurt istoric presărat cu imagini) pe care l-am cumpărat de la magazinul de suveniruri aflat în parcarea mănăstirii, ”lucrările de construcție a bisericii cu hramul ”Adormirea Maicii Domnului” au început la 10 iulie 1466, după cucerirea cetății Chilia, și s-au terminat în anul 1469. Slujba de sfințire a avut loc în data de 3 septembrie a aceluiași an. S-au construit apoi Casa Domnească și chiliile, iar lucrările la zidul de apărare și la Turnul Tezaurului s-au finalizat la 1 mai 1481. În secolul al XVII-lea biserica mănăstirii era grav avariată, lucrările de reconstrucție fiind începute de Vasile Lupu și continuate sub domniile lui Gheorghe Ștefan și Istratie Dabija, până în anul 1662. Biserica a fost refăcută urmărind planul și proporțiile bisericii zidite de Ștefan cel Mare, dar pictura originală s-a pierdut pentru totdeauna. De-a lungul timpului, aici au mai avut loc lucrări de restaurare a lăcașului de cult, iar în anul 2004, la împlinirea a cinci veacuri de la trecerea la cele veșnice a voievodului Ștefan cel Mare, pe un deal din apropiere s-a amplasat o cruce înaltă de 28 de metri; a fost marcat locul unde, conform legendei, s-a dus săgeata trasă cu arcul de Măria sa pentru a alege astfel locul zidirii viitoarei mănăstiri. ” Ca particularități de construcție, biserica are o singură turlă iar dantelăria realizată în piatră a turlei este deosebită. Plimbându-ne prin curte am văzut că zidurile exterioare nu sunt pictate ca la multe dintre vechile mănăstiri bucovinene, însă ele nu sunt netede ci prezintă o dantelărie specială în piatră, plăcută privirii. Dacă exteriorul bisericii este impunător, interiorul acesteia este de-a dreptul grandios, măcar și pentru faptul că aici se află mormântul marelui voievod Ștefan cel Mare, una dintre marile personalități ale istoriei noastre naționale. Voievodul a avut o domnie îndelungată (perioada 1457 - 1504), marcată de numeroase victorii obținute în bătăliile cu turcii. Conform legendelor, de fiecare dată când domnitorul repurta o victorie asupra otomanilor el ridica o biserică sau o mănăstire. Domnitorul a avut mai multe supranume: oamenii simpli îl numeau ”cel Bun”, dezvăluindu-i mărinimia de care dădea dovadă atunci când supușii săi mai greșeau; denumirea de ”cel Mare” și-a căpătat-o pe câmpul de luptă, voievodul fiind un luptător curajos și un strateg desăvârșit, iar numele de ”cel Sfânt” a venit ca o consecință firească a zidirii atâtor lăcașe de cult și a luptelor sale pentru apărarea creștinătății. De altfel, această ultimă latură a personalității sale a determinat trecerea lui în rândul sfinților, voievodul fiind canonizat de sinodul BOR în anul 1992, având stabilită ca zi de prăznuire data de 2 iulie a fiecărui an (Sfântul Voievod Ștefan cel Mare). Am intrat în biserica ”Adormirea Maicii Domnului” pe una dintre cele două uși laterale care oferă acces în pridvorul închis al lăcașului de cult. Compartimentarea bisericii continuă în mod firesc, noi trecând pe rând prin pronaos, camera mormintelor și naos, până în fața altarului. Am admirat momente bune pictura bisericii refăcută nu de foarte mult timp; mai precis, această lucrare a început în anul 2001 fiind realizată în frescă cu foiță de aur de pictorii Mihail și Gavril Moroșan. Mi-am plăcut icoanele reprezentându-i pe Ștefan cel Mare și Sfânt sau pe Daniil Sihastrul, dar și câteva scene biblice precum Facerea Lumii, Crearea Omului, Potopul lui Noe sau Nașterea Domnului. Mormântul Sfântului Voievod Ștefan cel Mare se află în partea dreaptă a gropniței, iar piatra funerară este realizată în marmură de Carrara. Mormântul era vegheat de câteva candele aprinse și trei ghivece cu flori albe întregeau imaginea impresionantă a locului. Pe lângă locul de veci al marelui voievod, gropnița mai adăpostește alte 11 morminte, aici fiind îngropate personalități ca Doamna Maria Voichița (soția voievodului), Doamna Maria de Mangop (a doua soție a voievodului), Domnul Bogdan al III-lea (fiul lui Ștefan cel Mare și Domn al Moldovei în perioada 1504- 1517) sau Domnul Ștefăniță (nepotul lui Ștefan cel Mare și Domn al Moldovei în perioada 1517- 1527). Am lecturat cu atenție micile panouri informative și am făcut numeroase fotografii, profitând de faptul că lăcașul de cult nu era aglomerat. Ceea ce ne-a plăcut aici a fost faptul că se permitea realizarea de fotografii în interiorul bisericii, spre deosebire de celelalte mănăstiri din zonă unde fotografiatul era interzis înăuntru și unde am făcut câte două-trei poze pe furiș în biserici. Am ieșit încântați din lăcașul de cult și am vizitat apoi Muzeul Mănăstirii Putna, amenajat în partea de vest a zidului de incintă, aflat în apropierea ușilor laterale de acces în biserică. În muzeu fotografiatul era interzis, așa că ne-am mulțumit cu pozele realizate mai devreme, însă îmi amintesc multe dintre obiectele expuse aici, adevărate comori culturale ale neamului românesc: diverse cruci vechi de felurite dimensiuni, potire, cărți religioase, broderie, acoperăminte pentru morminte sau obiecte din argint ori aur. Ce aș mai putea adăuga?! Poate faptul că deși am vizitat Mănăstirea Putna în urmă cu mai puțin de un an și multe dintre cele văzute acolo sunt încă foarte clare în mintea noastră, ne-ar plăcea să revenim la Putna cât de repede vom putea. Pentru că locul este învăluit într-adevăr de un aer mistic, lăcașul de cult fiind un monument religios, istoric, arhitectonic ori cultural deosebit. Pe finalul prezentării lăcașului de cult voi insera aici una dintre legendele privind construirea Mănăstirii Putna: ”Se spune că Ștefan cel Mare fusese înfrânt într-o bătălie și rătăcea rănit prin țară. A ajuns astfel la o chilie aflată pe valea pârâului Vițău, acolo fiind întâmpinat de un bătrân cu barbă albă care l-a găzduit peste noapte și l-a ospătat cu mălai fiert și cu rădăcini culese din pădure (Deși pustnicul nu este nominalizat în această legendă, el nu ar putea fi altul decât Daniil Sihastrul, chilia acestuia aflându-se în locul amintit). La miezul nopții, pustnicul l-a scos de mână pe Ștefan din chilie și l-a îndemnat să privească într-o direcție anume. L-a întrebat de trei ori dacă vede ceva acolo, iar Ștefan i-a răspuns a treia oară că vede câteva lumini. Sihastrul i-a spus că luminile respective sunt niște îngeri care apar deoarece locul respectiv este sfânt și că, dacă dorește a-i birui pe dușmani, Vodă trebuie să ridice acolo o sfântă mănăstire. Ștefan a promis acest lucru și a doua zi și-a strâns oastea risipită prin țară, s-a ridicat încă o dată împotriva dușmanului și s-a întors de această dată victorios. Și-a ținut apoi promisiunea făcută în fața pustnicului și a poruncit ridicarea în locul indicat a Mănăstirii Putna. ” (Legenda este preluată dintr-un pliant achiziționat de la magazinul de suveniruri al Mănăstirii Putna) Acum dacă tot a amintit legenda de bătrânul pustnic de pe valea pârâului Vițău, voi mai spune câteva vorbe și despre chilia lui Daniil Sihastrul, obiectivul aflat în apropiere și pe care l-am vizitat după ce am plecat de la Mănăstirea Putna, înainte de a părăsi această frumoasă zonă! Ca să ajungem la chilie am ieșit în drumul principal până la indicatorul către obiectivul respectiv (parcurgând drumul în direcția opusă, evident că sensul indicat de săgeata informativă a fost de această dată spre dreapta). După aproximativ un kilometru am ajuns... Chilia lui Daniil Sihastrul este săpată într-o stâncă aflată la aproximativ 20 de metri de marginea drumului de acces. Din ceea ce am văzut noi, în zonă se exploatează intens lemnul, astfel că este indicat a se parca cât mai aproape de marginea drumului. Am zăbovit acolo aproximativ zece minute, timp în care au trecut duduind vreo două camioane încărcate cu bușteni. Să revenim... chilia sihastrului se află în partea inferioară a stâncii, iar deasupra cuviosul Daniil a săpat în stâncă ajutându-se de o daltă, reușind astfel să realizeze un mic paraclis. Pentru a ajunge la acest paraclis am urcat câteva trepte pe o scară de lemn. Micul paraclis are trei despărțituri, distingându-se astfel pronaosul, naosul și altarul. Ne-am înfiorat de simplitatea acelui loc, gândindu-ne la ce credință uriașă trebuie să fi avut această persoană pentru a rezista într-un asemenea spațiu timp de aproximativ 20 de ani (circa 1450 - 1470). În micul paraclis sunt expuse câteva icoane și este delimitat un loc pentru rugăciune, unde te poți reculege preț de câteva momente. Două micuțe panouri informative vorbesc despre modul în care Daniil Sihastrul a realizat această chilie și despre viața dusă de acesta. Am aflat că pustnicul ”a fost un mare îndrumător al vieții călugărești din Moldova în secolul XV, sfetnic de taină al lui Ștefan cel Mare, fondator al Mănăstirii Putna și stareț al Mănăstirii Voroneț. Era un mare rugător, avea darul lacrimilor, al proorociei și al tămăduirii bolnavilor. (...) Era un părinte cu viață sfântă: postea până la asfințitul soarelui, se odihnea puțin și apoi priveghea toată noaptea. Lucrul mâinilor era împletitul coșurilor de nuiele. ” După ce am făcut mai multe fotografii, ne-am îndreptat agale spre mașină, impresionați fiind de simplitatea dezarmantă a vieții duse de acest sihastru. Pentru faptele sale, el a fost trecut de BOR în rândul sfinților în anul 1992, având stabilită ca zi de prăznuire data de 18 decembrie a fiecărui an (Sfântul Cuvios Daniil Sihastrul). Cam asta a fost vizita noastră pe meleagurile de la Putna, această margine de țară atât de frumoasă și atât de bogată spiritual. Nu degeaba Mihai Eminescu a numit lăcașul de cult de aici ”Ierusalimul neamului românesc”, acest supranume este pe deplin meritat. Sursa: http://amfostacolo.ro/romania-pareri,15/putna,93,3867/manastirea-putna,1781/impresii-sejur-si-fotografii-vacanta__58179.htm